Republica Moldova a pierdut în primă instanță un proces deschis în justiția românească, prin care încearcă să scape de o datorie istorică de zeci de milioane de dolari rămasă neachitată, pentru importuri de energie electrică de la România efectuate acum un sfert de secol, în anii 1999-2000.
Companiile române au asigurat o pătrime din importurile de benzină ale Ucrainei în 2023, două treimi din combustibilul care a fost exportat din România provenind de la cea mai importantă companie din regiune, OMV Petrom.
Exporturile săptămânale maritime de țiței rusesc au crescut la cel mai înalt nivel din ultima jumătate de an, ca urmare reluării fluxurilor în urma furtunilor care au perturbat transporturile din Marea Neagră în urmă cu câteva săptămâni. România a importat țiței din Rusia, însă nu rusesc, ci de proveniență kazahă, prin terminalele din portul Novorosisk.
Israelul, aflat în plină invazie în fâșia Gaza, este de 3 ani consecutiv principala țintă a exporturilor de produse militare din România, cu o pondere de circa un sfert din totalul valorii livrărilor externe, statul evreu detronându-i în acest clasament pe partenerii strategici americani începând din 2020.
Prețurile gazelor de pe piețele spot au coborât săptămâna trecută sub cel reglementat, de 150 lei/MWh, la care producătorii interni sunt obligați să-l practice în raport cu furnizorii autohtoni în vederea acoperirii consumului casnic și cel al producătorilor de energie termică (PET-urilor), în urma umplerii depozitelor existând un surplus de gaze pe piața internă. Și volumele tranzacționate au crescut, existând zile în care aproximativ o treime din producția internă vânzându-se pe aceste piețe.
Umplerea depozitelor de înmagazinare gaze autohtone încă din prima parte a lunii octombrie și gradul ridicat de înmagazinare din Ungaria au înjumătățit importurile de gaze efectuate de România via Bulgaria începând cu această lună.
Companiile maghiare au importat în luna iunie peste 2 TWh de gaze din România, un volum record, în timp ce exporturile către companiile românești au scăzut la doar 84 GWh, cel mai redus nivel din ultimul an. O cantitate mai redusă a fost înregistrată ultima dată în septembrie 2022, relevă date analizate de Profit.ro.
Exporturile de bunuri ale Uniunii Europene spre restul lumii s-au situat la 216,9 miliarde de euro în luna mai 2023, în scădere cu 1,9% comparativ cu luna mai a anului trecut, în condițiile în care doar opt state membre au înregistrat o creștere a exporturilor în ritm anual, arată datele publicate de Eurostat.
Prețul spot al gazului a urcat din nou peste 150 lei/MWh pe piața pentru ziua următoare operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM) ca urmare a cererii venite din partea Ungariei, care în prezent importă gaz din România la peste 95% din capacitatea tehnică de transport, și care compensează nivelul scăzut al consumului intern.
Importurile de gaze efectuate de companiile românești sau de traderi s-au dublat marți față de media ultimei săptămâni, rezultat al reluării livrării de gaze rusești în urma încheierii reviziei gazoductului Turk Stream. Exporturile către Ungaria au explodat la rândul lor, la un maxim istoric, de 68,9 GWh/zi, cu numai 4 GWh sau 5% sub capacitatea tehnică de transport prin punctul de interconectare de la Csanadpalota, de 73 GWh/zi.
Primele licitații de alocare de capacitate de interconexiune pentru operațiuni comerciale transfrontaliere cu energie electrică între România și Republica Moldova vor fi organizate la jumătatea lunii.
Exporturile Turciei în Balcani au crescut cu 28,7% în ritm anual, până la aproape 14 miliarde de dolari în primele opt luni din 2022.
Producătorii de energie electrică din Ucraina se pregătesc să efectueze primele exporturi comerciale în Uniunea Europeană săptămâna aceasta, cu luni bune mai devreme față de momentul preconizat inițial, iar prima piață pe care vor intra ucrainenii este cea românească, cu prețuri cu peste 70% mai mici decât cele angro locale din prezent.
Cumpărătorii asiatici vor crește achizițiile de grâu din Franța și România în noul an de comercializare care începe în iulie, în condițiile în care livrările din Ucraina, unul dintre principalii exportatori mondiali, sunt blocate în urma invaziei Rusiei, potrivit unor traderi citați de Reuters.
România nu a exportat produse militare în Ucraina anul trecut, dar a fost țară de tranzit pentru mai multe importuri ale ucrainenilor din alte surse, cea mai scumpă achiziție a acestora constând în mijloace pirotehnice pentru avioane din Muntenegru, în valoare de peste 3,6 milioane euro.
Sorin Adam Matei, decan asociat al Universității Purdue din SUA, susține că, pentru ca România să atragă mai mulți investitori străini, trebuie rezolvate patru mari probleme, ce țin de infrastructură, corupție, stabilitate politică și mentalitate, atât a guvernanților, cât și a cetățenilor.
Ministerul rus al Apărării a transmis, sâmbătă, printr-un mesaj publicat pe Telegram, că Ucraina exportă masiv cereale de-a lungul Dunării către România, iar ”pe drumul de întoarcere, în schimbul produselor agricole” sunt aduse în Ucraina ”arme și muniții străine”.
Încărcarea unei nave cu peste 71.00 de tone de porumb ucrainean a fost finalizată joi în portul Constanța de la Marea Neagră, aceasta fiind prima navă care părăsește portul românesc de la invadarea Ucrainei de către Rusia, în 24 februarie, a anunțat președintele operatorului portuar Comvex, Viorel Panait.
Schimburile comerciale dintre România și Ucraina, devastată acum de agresiunea militară a Rusiei, care nu dă semne că ar urma să înceteze în viitorul previzibil, au depășit anul trecut pragul de 2 miliarde de euro, crescând cu 35% în 2021 față de 2020, de la 1,521 la 2,048 miliarde euro, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Valoarea exporturilor României în Federația Rusă a crescut cu 24,1% în primele 11 luni ale anului trecut, comparativ cu perioada similară din 2020, la 942,1 milioane euro, după ce a scăzut cu 21,1% în primul an de pandemie COVID-19, la sub 760 milioane euro, însă s-a menținut sub nivelurile din 2019 (963,7 milioane euro) și 2018 (peste 1 miliard de euro), arată cele mai recente date oficiale ale INS.
Operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, primește o nouă derogare de la norma europeană care prevede că operatorii de transport și sistem nu trebuie să limiteze volumul capacității de interconectare transfrontalieră pusă la dispoziția exportatorilor și importatorilor din piața de energie electrică pentru a rezolva congestii interne.
Moldovagaz, divizia de peste Prut a gigantului rus de stat Gazprom și cel mai mare furnizor de gaze naturale din Republica Moldova, a anunțat că a cerut clienților săi să își reducă consumul, cel puțin temporar.
Cei 8 generali care au comandat forțele armate americane în războiul din Afganistan sunt în consiliile de administrația a 20 de companii americane. Unul dintre ei este membru în boardul a 10 companii
Gazprom și-a majorat de 4,44 (+344%) ori exporturile de gaze în România în primele 8 luni ale acestui an, de departe cea mai ridicată creștere înregistrată în raport cu celelalte state europene. Cum aproximativ o treime din gazele intrate în România prin punctul de interconectare de la Negru Vodă a fost reexportată în Ungaria, prin punctul de la Csanádpalota, rezultă că, în realitate, volumul gazelor trimise direct de gigantul rus către România a crescut “doar” de 3 ori (+196%) comparativ cu perioada similară a anului trecut.
În ultimele zile au făcut înconjurul lumii imagini filmate cu luptători talibani preluând controlul asupra unor cantități mari de arme și echipamente militare produse și finanțate de Statele Unite, multe prezentând tehnologie de vârf, capturate de insurgenți de la forțele guvernamentale afgane în cursul operațiunilor de preluare a controlului asupra țării. Însă nu doar SUA au vândut arme regimului de la Kabul proaspăt răsturnat de mișcarea talibană.